A fost odată … un cal … Aşa încep toate poveştile şi chiar de ne ţin cu sufletul la gură, ştim noi că la final, tot se termină cu bine.
Poate vă întrebaţi de unde mania asta cu poveştile … Doamna educatoare de la grădiniţa din satul copilăriei mele, avea o carte magică, evident cu poveşti. Cartea aceasta a fost vraja ce m-a cuprins pe la 5 ani, cred. Groasă, cu coperte roşii, cojite pe la colţuri şi pe la cotor, cu nişte foi de culoarea frunzelor de-aramă ale toamnei …. şi cu nişte poveşti atât de frumoase că abia aşteptam să ne aşeze pe scaunel, în semicerc, şi să ne citească din ea. Mi se oprea respiraţia o clipă până când începea … A fost odată ca niciodată o oală răsturantă în mijlocul unei câmpii… şi era mare cât un butoi ….
Când am învăţat să citesc, în clasa I, prima carte pe care am savurat-o, aceasta a fost. Nu cred că a mai avut acelaşi farmec ca atunci când eram pe scăunel, dar dezlegasem, în sfârşit, tot misterul.
A fost odată un cal, botezat generic de Bubu, Stelică. Şi acest cal e parte din sufletul micuţei DEV, al cărei vis de vreo câteva luni încoace este să aibă un cal adevărat, care face i-ha-ha, dar cu suflet, nu cum sunt jucăliile (închei citatul!). Pe căluţul Stelică l-am întâlnit prima dată în filmul Spirit. Stallion Of The Cimarron, un film despre libertate, despre îndrăzneală şi curaj, despre aventură şi necunoscutul vieţii, despre iubire şi sacrificiu. Cred că e filmul pe care l-am putea visa la orice oră, de-atâtea ori l-am văzut şi revăzut, şi probabil va rămâne reperul, nu doar al lui DEV, ci şi al celor de pe lângă ea. (pe Mătuşa filmul asta a cucerit-o pe când era învăţătoare şi l-a văzut împreună cu elevii ei, care-acum se pregătesc să termine clasa a XIIa … cum mai trec anii, şi Stelică nu îmbătrâneşte deloc!)
Pe Stelică îl regăsim în orice căluţ care trece pe stradă. Toţi căluţii-jucărie din colecţia impresionantă a lui DEV (o adevărată herghelie de plastic şi pluş!) trebuie să fie LIBERI! Nicio şa nu stă pe ei, niciun frâu peste capul lor, nicio zăbală în gură. Căluţi LIBELI! şi pe toţi îi cheamă Stelică, sau Căluţa, sau Mama lui Stelică. Pentru că mamelor le e suficient doar acest nume: MAMA.
De ce un iepure şi-o lebădă în povestea asta? Pentru a vă putea recomanda un alt film şi-o altă poveste scrisă de Margery Williams, în 1922 The Velveteen Rabbit (or How Toys Become Real) – Iepuraşul de catifea (sau Cum prind viaţă jucăriile).
Cu multă căldură vă recomand şi filmele, şi povestea … De mi-e permis, un sfat v-aş da: să vă ţineţi copilul în braţe când le veţi vedea sau citi … şi să le păstraţi copilăria ferită de griji.
Jucăriile chiar au suflet … să nu le aruncaţi … odată cu ele, din greşeală, puteţi arunca visul şi magia …
Şi calul, şi iepurele, şi lebada au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, şi sigur vor trăi cât vor fi copii care să-i iubească necondiţionat.
