POVESTEA MĂRŢIŞOARELOR

Povestea lor… A mărţişoarelor!


Made by … Mătuşa


      Nu ştiu cum o fi cu facebook-ul, dar Bubu zicea că blogul e un soi de jurnal. Unul mai sofisticat, oarecum, şi nu foarte intim, de vreme ce, scriind în el, paginile îi pot fi răsfoite, virtual, de oameni pe care-i cunoşti sau nu.
     Şi uite-aşa, se nasc poveştile unor necunoscuţi. Însă nu doar oamenii au poveşti. Şi nu numai lor le place să asculte şi să se minuneze. Sunt lucruri care-ţi şoptesc pe-nserat tâlcul existenţei lor, trebuie doar să te laşi purtat cu sufletul ca să le înţelegi.
     În goana nebună a vieţii ce-o trăim, preţuim prea puţin micile nimicuri, ne împiedicăm de tot felul de mici detalii şi pierdem … esenţa.
     Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană. E replica marelui Gheorghe Dinică din filmul Filantropica, replică ce-mi vine deseori în minte. Mă gândesc oare câte mâini întinse sunt în jurul nostru care n-au nimic a spune, şi totuşi primesc pomană! Şi oare câte mâini nu-şi găsesc liniştea decât târziu în noapte, care mai spun şi poveşti, unele deosebite chiar, şi care nici măcar nu vor să primească pomană!
     Povestea acestor mărţişoare este, de fapt, povestea unor mătuşi. (prientenii ştiu de ce!). Din mătuşă în mătuşă, şi-apoi ca un fior transmisă şi mamei, şi cumantei, şi fratelui, şi celor care ne fac galerie! (ştiu ei care!). Fiorul acesta în mod sigur o va cuprinde şi pe micuţa DEV (ştim noi care!), care s-a arătat interesată ba să înveţe să croşeteze, ba să lipească flori, ba să decupeze cartoane, ba chiar să înţeleagă când nu are cine să se joace cu ea, pentru că-s mărţişoare prin toată casa! Punct!
E-un curcubeu ce-aşteaptă pornirea primăverii! (taman pe viscolul acesta!). Sunt fluturi, şi flori, şi buburuze, şi scoici, şi melci, şi seminţe migălite, şi voaluri, şi organza, şi mărgele, şi şnururi, şi ambalaje … Şi … poate pare simplu … dar sigur e frumos! Şi e familie unită, care munceşte, glumeşte, inventează, creează şi care mai ales savurează sfârşitul fiecărei zile aruncându-şi privirea peste ce-am mai făcut azi!
    Oamenii învaţă de la oameni deosebiţi, se insipră de la ei, se regrupează în jurul lor, şi-apoi, poate dau mai departe. Nu mâini întinse, ci speranţe, încredere, zâmbete! Mici bucurii şi mai ales mulţumiri pe care niciun preţ din lumea asta nu poate fi pus.
     Ar trebui să fie o poveste în alb şi roşu, lungă cât ţine veşnicia mărţişoarelor, dar mâna care, cu temere o scrie-acum, mai are nişte flori de migălit!
     Pe final, mă bate-un gând … nu, nu să ies la bătaie cu bulgări (yack!e prea frig pentru mine! :-D ), ci să vă recomand filmul The Help … şi pentru acestă zi de vineri, melodia formaţiei The Cure, Friday I’m in loveeeeeeeeee. Iar Filantropica, să vă mergă la suflet!
                Şi-am încălecat pe-un mărţişor,
                Şi v-am spus povestea lor … a mărţişoarelor!